„Crezi ca o sa suport sa muncesc într-o cocină de spital din Romania?” – mesajul unui viitor medic român către statul român…

0

Codrin Tocut, un tanar roman student in anul IV la medicina, a publicat pe blogdemedicinisti.com o scrisoare deschisa către statul roman in care vorbeste despre problemele din sistemul sanitar din Romania si motivele care-l fac sa aleaga, poate, sa profeseze in afara tarii.

Scrisoarea a stârnit reacţii aprinse în spaţiul public. Tânărul care a avut curajul să vorbească public despre problemele din sistemul românesc de sănătate este un student foarte bun şi este convins că doar prin promovarea adevăratelor valori lucrurile se pot schimba în România.

Scrisoare catre statul roman

Buna.

Numele meu este Codrin Tocut, sunt student in anul 4 la Medicina si vreau sa clarific cateva aspecte cu dumneavoastra. Din pur egoism, ca sa-mi satisfac nevoile de a-i ajuta pe cei din jurul meu, fac garzi (voluntariat) la UPU, adica la urgente.

Pentru un student e descurajant initial sa muncesti acolo, mai ales daca e un spital mai slab dotat, dar te obisnuiesti relative repede, mai ales daca iti place sa inveti si sa le alini altora suferinta.

Cei care vin aici, sa nu va imaginati ca sunt oameni care poarta noua colectie Catalin Botezatu si ultimul parfum de la Calvin Klein. Multumesti cerului daca au auzit de Ariel si de deodorant; multi sunt batrani, care de multe ori, sarmanii de ei, nu au pe nimeni, asa ca de unde pretentii?

Nici nu am. Prefer sa ma pun in pielea lor si sa-i tratez pe toti cu empatie, chiar daca ei nu ne trateaza pe noi asa. Pe mine inteleg, sunt ultima veriga din acest lant, dar din pacate nici medicii nu mai sunt tratati cu respect.

Bun. Sa zicem ca-i inteleg, sunt batrani, nu au rabdare, nu inteleg principiul triajului, care functioneaza aici, sunt intoctrinati de Antena 3 si toata mass-media.

Bun. Continuam povestea. Dupa ce incepi sa ai deja catre 100 de ore acolo, dupa ce cunosti oamenii si te vad ca esti in stare sa fii si tu responsabil, incepi deja sa mai faci un vaccin, sa pui o perfuzie, sa iei sange pentru analize etc.

Cu practicarea tuturor acestor manevre, vine si riscul inteparii. M-am intepat pana acum? Da. Noroc c-am facut-o doar cu ace sterile, dar la ce nebunie e cateodata aici, ma mir ca inca nu m-am intepat cu ace infectate.

Stiti ce implica asta? Risc de HCV (virusul hepatic C), HIV si altele. Multe altele, mai ales ca boschetarii, alcoolicii si tuberculosii au aici abonament, ca la sala, in fiecare garda.

Ah, sa nu va imaginati ca pacientii infectati sunt o aparitie asemanatoare cometei Halley. O, nu, din contra, vin des, iar daca eu contactez ceva grav mi-am cam stricat viata. Pe vecie.

Slava cerului ca n-am facut-o inca. Sincer, nu cred ca exista medic care nu s-a intepat de cateva ori in cariera, ce sa mai zici de asistentii medicali, dar e normal, asta e, riscul meseriei.

Aici se termina descrierea pasiunii mele si vin reprosurile. Sper ca ne putem tutui, nu de alta dar pretentiile vad ca incep sa creasca din partea domniei voastre si sunt cam indignat. Rau.

Tu crezi ca minim 48 de ore pe saptamana, eu, ca rezident, o sa suport sa lucrez intr-o cocina de spital, cu toti indoctrinatii care se uita acum cu scarba la cei ce poarta halatul alb, care nu pot sa inteleaga faptul ca unul calcat de tramvai e mai important decat durerea lor de stomac si care mai imi fac scandal plus teoria ineficacitatii sistemului?

Tu crezi ca o sa suport injuraturile betivilor, scandalul bosorogilor indoctrinati, scandalul satrelor de tigani pe 1050 de lei? Voi va mirati ca medicii au ajuns in asa hal incat sa accepte plicul bagat in buzunarul ala larg al halatului alb? Sunt convins ca nu-i o mandrie, e un fel de prostitutie, au facut-o sa traiasca, pentru ca nu poti trai cu banii aia oferiti de tine, de stat.

Voi credeti ca eu o sa-mi risc cel putin 200 de ore lunar, adica aproape o treime din ea, sa contactez toate bolile posibile, culminand cu SIDA respectiv hepatita C pentru banii aia?

Si mai nou vreti sa obligati absolventii sa ramana aici fara bani sau sa va dea banii inapoi? 1200 de euro inmultit cu 6, cel putin unde studiez eu. Adica 7200 de euro, adica bani pe care ii faci in 3 luni de munca in Germania, unde ai materiale, unde nu lucrezi intr-o cocina, ca la restul sigur te expui.

In loc sa merg in club eu mergeam la biblioteca, la garda si la invatat de limbi straine. Da’ stiti ceva? Nu va doresc sa fiti tratati de rezidentii aia care in loc sa mearga la cursuri mergeau la pacanele si la club.

Nu vreau sa fiti tratati de rezidentii aia care s-au intalnit cu profesorul lor de *specialitatea pe care si-au ales-o* pentru prima oara la examen, in ciuda faptului ca asta meritati, cel putin la banii astia.

Voi credeti ca o sa muncesc pe 1050 de lei 5 ani ca sa risc sa devin un mediocru de specialist in Romania, totul ca sa ajung somer, sau sa fiu obligat sa muncesc intr-o localitate anonima la 70 de kilometri de orasul unde am studiat?

Sa faceti voi asta pe nici 300 de euro, ca eu n-o fac. Cu 300 de euro eu fac o garda dincolo. Cu toata parerea de rau, poate lipsit de modestie, va spun: valorile pleaca, va lasa in urma. Si nu e vorba de mine, e vorba de altii, poate mult mai buni.

As vrea sa-i bag si eu statului roman un plic alb cu 7200 de euro dupa cateva luni de rezidentiat dincolo, dar sunt convins ca nu s-ar simti umilit ca trebuie s-accepte asta.

Iar celor ce ne-acuza, impinsi de la spate de mass-media, va asteptam cu cel mai mare drag prin Viena si Munchen, fara plicuri, fara umilinte. Va doresc sa nu fiti tratati de o buna parte din cei ce termina medicina aici si sper sa va tratati valorile cu mult mai mult respect.

Cu mult drag, Codrin T. Scrisoarea a fost publicata pe pe blogdemedicinisti.com

Leave a Reply

SHARE

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here